O tânără în vârstă
de 19 ani, cetățean străin, a fost agresată sexual la bordul unui avion
care zbura pe ruta Amsterdam – Otopeni, în timp ce aţipise.

O tânără a fost agresată în timp ce adormise, în avion. FOTO: arhivă
Situaţie
incredibilă la bordul unui avion care zbura pe ruta Amsterdam – Otopeni, vineri,
18 iulie, unde o tânără a fost atinsă nepotrivit de un pasager, în timp ce
dormea.
Imediat după
sesizare, autoritățile au luat legătura cu echipajul avionului, care a indicat
un bărbat în vârstă de 56 de ani drept suspectul agresiunii. Toate persoanele
implicate în incident au fost conduse la sediul Serviciului Transporturi
Aeriene „Henri Coandă” pentru audieri și investigații suplimentare.
Din primele verificări
a reieşit că victima, o tânără cetățeană străină în vârstă de 19 ani, care
călătorea pe ruta Amsterdam – Otopeni, ar fi adormit la scurt timp după
decolare. În acest timp, pasagerul…



